Şorecarul comun

Şorecarul comun, pasărea cu mai multe „case”

Pe numele său latin Buteo buteo, Şorecarul comun este o pasăre de pradă larg răspândită, din zonele tropicale până în regiunile scandinave. Fiind un excelent zburător, Şorecarul comun a ajuns până în nord-estul Chinei, în insulele Kurile şi insulele Ryukyu din Japonia, în insulele Capului Verde, Azore, Canare etc.

Populaţia europeană reprezintă jumătate din cea mondială, numărând peste 710.000 perechi cuibăritoare. În România, trăiesc între 20 şi maxim 50.000 de perechi, numărul acestora fiind considerat stabil.

Şorecarul comun trăieşte mai ales în zone împădurite ce se află la marginea unor terenuri deschise, agricole sau mlăştinoase. Specia preferă regiunile colinare cu multe tipuri de habitate, dar apare şi la munte ori la câmpie.

Hrana Şorecarului comun este foarte variată, fiind compusă din rozătoare, reptile, insecte, ocazional şi cadavre.

Vânător de excepţie, Şorecarul comun îşi urmăreşte prada din aer sau de la un punct fix de observaţie şi se lansează în picaj asupra ei.

Specie monogamă, Şorecarul comun construieşte mai multe cuiburi pe care le foloseşte pe rând, de la un an la altul. Depune 2-4 ouă, clocite de femelă între 28-31 de zile, puii devin independenţi după 40-45 de zile, până atunci fiind hrăniţi la început numai de femelă, aprovizionată de mascul, apoi de către ambii parteneri.

Ameninţări: pierderea şi alterarea habitatului, perturbările cauzate de exploatările silvice şi activităţile antropice, vânătoarea, poluarea şi utilizarea ilegală a otrăvurilor în agricultură.

Măsuri de conservare: interzicerea activităţilor care prejudiciază habitatul, evitarea utilizării erbicidelor puternice, interzicerea construcţiei de aşezări umane în habitatele de pădure, menţinerea şi dezvoltarea unui peisaj de tip mozaic, stoparea folosirii momelilor otrăvite, identificarea şi protejarea zonelor de migraţie, hrănire şi aglomerare importante pentru specie.

(după Atlasul speciilor de păsări de interes comunitar din România – 2015)