Viesparul

Cunoscut şi sub denumirea de şorecarul viespilor, este o specie caracteristică pădurilor de foioase cu poieni.
Lungimea corpului său este de 52-59 centimetri, având o greutate medie de 750 grame, pentru masculi şi 910 grame pentru femele. Anvergura aripilor este cuprinsă între 113-135 centimetri.

Lungimea corpului este puţin mai mare decât a şorecarului comun ( Buteo buteo ), dar poate fi uşor confundat cu acesta, mai ales de la distanţă. Sexele pot fi diferenţiate după penaj, ceea ce este o situaţie neobişnuită pentru păsările mari de pradă. Masculul are capul gri-albăstrui iar femela maro.

Se hrăneşte cu larve şi adulţi de insecte, în special viespi şi albine, dar şi cu rozătoare, păsări, şopârle şi şerpi.
Este o specie cu răspândire largă pe tot continentul european. Uneori poate fi văzut planând, utilizând curenţii termici ascendenţi, într-o poziţie caracteristică. De obicei zboară jos şi se aşează pe crengi, păstrându-şi corpul într-o poziţie orizontală, cu coada lăsată în jos. Sare de pe o creangă pe alta, cu o singură bătaie de aripi, auzindu-se un zgomot specific. Cuibăreşte adeseori în cuiburi părăsite de cioara de semănătură ( Corvus frugilegus ). Pe cuibul viesparului se găşeste frecvent miere, fiind un criteriu sigur de identificare.
Iernează în Africa.

Longevitatea maximă cunoscută este de 29 de ani.
Populaţia europeană a speciei este mare, cuprinsă între 110.000-160.000 de perechi. Aceasta s-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990. În România populaţia estimată este de 2.000-2.600 de perechi.
Soseşte din zonele de iernare la începutul lunii mai. Femela depune 2-3 ouă, la sfârşitul lunii mai sau la început de iunie. Incubaţia durează 30-35 de zile şi este asigurată în special de către femelă.
Braconajul reprezintă principala ameninţare pentru această specie, iar oprirea vânătorii poate contribui la reducerea acestei presiuni.
După: www.pasaridinromania.sor.ro